Nu viola, convinge

1 Aprilie 2008

Violul este unul dintre cele mai josnice acte pe care le poate face animalul din tine. Nu fii mândru cu asta. Nu te lăuda cu aşa ceva. Ai observat un câine când îşi termină violul, cum pleacă cu capul jos, s-o şteargă repede, fără să i se simtă lipsa? Până şi lui îi este ruşine.

Nu este nimic onorabil într-un viol. A viola o persoană mai slabă decât tine e doar laşitate. E ca şi cum ai viola un copil, sau o oaie, sau o pisică. Ţi-ar plăcea să te trezeşti că un sex mai tare decât al tău te bagă în boscheţi, fluturând un cuţit prin faţa ochilor şi penetrându-ţi orificiile fără ca măcar să te ungă? Şi să-ţi mai dea şi câteva ciomege în faţă, să te umple de sânge, vânătăi şi lacrimi. Să simţi cum ţi se rup găurile, cum muşchii ţi se dilată forţat de la pickhammer, care e aspru ca un şurub într-o nară. La puşcărie este cel mai probabil că poţi să trăieşti aceste simţăminte de dragoste.

Aşa cum ţie nu-ţi place, nici altuia nu-i place. Rata de satisfacţie ştii şi tu că este foarte mică. Atât a ta, cât şi a victimei. Niciodată unui violat nu-i va plăcea ce-i faci. Iar tu, decât să strici viaţa unui om, a unei familii, doar pentru dorinţa egoistă de a avea o posesie, mai bine ţi-ai cumpăra reviste de specialitate şi te-ai masturba în linişte în casă. Dacă ai fetiş cu violenţă, masturbează-te dându-te cu capul de pereţi. Sângele e garantat.

Dar ia fii cool şi îmbracă-te frumos, parfumează-te, aranjează-te, ia nişte lecţii de bune maniere, şi ieşi la agăţat. Agaţă, demonstrează-ţi calitatea umană, fă-te plăcut, capătă încrederea şi n-o înşela. Garantat vei avea parte de secs de mai multe ori decât în viaţa de dinainte. Şi s-ar putea să primeşti şi ceva mângâieri drept răsplată…

Multă multă m..dragoste,

Horney Priam

Anunțuri