Buze groase

1 ianuarie 2009

Tocmai ce trece ultima tendinţă de injectare a buzelor femeilor. Nu se mai aude ca şi bârfă că vecina si-a umflat buzele. Nu se mai uită nimeni cu ură la cele care au apelat la inflamarea buzelor cu acid hialuronic, silicon sau alte gemuri şi dulceţuri din cămara bunicii, fiecare cu ce a avut la îndemână. Motivele fiecărei doamne diferă de la caz la caz. Dar toate şi-au dorit să arate mai bine. Pentru cine? Pentru tine, bărbate.

Poate nu toate operaţiile sunt şi reuşite estetic. Poate nu toate rezistă în timp. Poate nu le mai recunoşti pe unele pentru că le schimbă fizionomia.

Dar nu mai contează. Eşti un fericit. Pentru că acum oralul este o plăcere şi nu mai simţi dinţişorii ca de şoricel rozându-ţi vârful glandului. Acum simţi gemul bunicii, de parcă ai face secs cu un borcan cald cu magiun de prune. 

Acum îţi place şi ţie.

Multă multă m..dragoste,

Horney Priam


Tare-n gură

1 decembrie 2008

Da, eşti cea mai tare-n gură dintre toţi. Nimic nu-ţi convine, nimeni nu are dreptate, nimeni nu gândeşte aşa de bine ca tine, toată lumea greşeşte. Mai ales EL. El, pe care stai cu gura că “n-ai făcut aia”, “când faci aia”, “d-alea de ce n-ai luat”, “d-alea de ce ai luat atâtea”. Când te întreabă câte pâini să ia, îi răspunzi concis: una-două. Păi.. 1 sau 2?! Şi el te iubeşte, şi nu te contrazice, şi ia una-două pâini. “Iubi, mă iubeşti?”, îl întrebi. “Sigur că da, iubire”. “Arată-mi”. Şi acum trebuie să ia omul ursul la trântă şi să scoată romantismul la comandă, de unde de ne-unde, c-o fi obosit sau nu, el tot de proaspăt e. Şi trebuie să înşire la tandreţuri, şi la gesturi frumoase, şi să mai scoată şi un buchet  roşu şi proaspăt de trandafiri din cur sau de unde-o fi că nu te interesează, eventual să fie şi David Copperfield să aibe pregătită o şampanie la rece cu un inel frumuşel pe fundul paharului. Şi ai observat, că dacă nu e aşa obosit, tandreţurile astea au efect pozitiv asupra lui? E posibil să-l excite. Şi vrea să-l.. iubeşti şi tu. Dar de data asta cum vrea el. Şi invariabil, te întorci cu spatele: “lasă-mă, iubi, că n-am chef de prostii, vreau doar să-mi demonstrezi că mă iubeşti”. Şi el rămâne ca prostul, cu pantalonii să-i spargă, uitându-te la ceafa ta insensibilă.

Păi ‘tu-i mama ei de treabă, tu de ce nu-i arăţi că-l iubeşti? Dacă tot eşti tare-n gură, ia ia-i-o în gură şi iubeşte-l aşa cum vrea el. Că durează mult mai puţin dovada ta de dragoste decât a lui. Şi ai şi recunoştinţa lui veşnică.

Multă multă m..dragoste,

Horney Priam


Prăjitura

1 noiembrie 2008

Dorinţa de sex este ca şi o prăjitură. Chiar dacă nu o mănânci, tot ţi-e poftă. Ai mai mâncat şi altădată, şi ţi-ai lins degetele. Sau buzele. Şi ai mai tot vrea. Şi lumea zice că nu e bine să mănânci atâta, că ţi se apleacă sau că te îngraşi. Nu apleca urechea; sunt invidioşi, că tu te înfrupţi şi ei nu. Că tu îţi lingi degetele şi ei nu.

Dacă treci pe stradă prin dreptul unei cofetării, pe pariu că încetineşti măcar puţin pasul şi te uiţi la vitrinele gemând de greutatea platourilor cu prăjituri voluptuoase de pe care curge incitant crema de ciocolată la refuz. Dacă nu te-ai grăbi, ai opri şi ai intra în cofetărie şi ai comanda măcar una din tentaţiile expuse. Că tentaţii sunt peste tot. Vitrinele sunt pline.

Atunci ce te opreşte să intri şi să te serveşti? Nu-i păcat să te roadă stomacul de poftă, să-ţi ghiorăie intestinele la amintirea unei prăjituri lăsate în urmă, cu gândul la ea şi la savoarea pe care ţi-ar fi lăsat-o pe limbă? Când te afli în faţa cofetăriei, cu ochii ţintă pe o prăjitură şi papilele umflate, mai-mai să-ţi plesnească, fă pasul decisiv şi intră hotărât, pune degetul pe vitrină şi spune tare: “Pe-asta o vreau!”. Ia-o şi înfruptă-te din ea cu nesaţ, nu te mai gândi la nimic altceva sau altcineva. Mănâncă şi simte-te bine. Trăieşte momentul, savurează clipa.

Doar să ai grijă să nu o mănânci în acelaşi timp cu aceeaşi linguriţă cu altul, să nu-ţi iasă bube la gură…

Multă multă m..dragoste,

Horney Priam


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.